Archive for Forumul Vehiculelor Forumul pasionatilor de trenuri, de masini si de alte vehicule!
 


       Forumul Vehiculelor Forum Index -> Calatorii si Reportaje
mishu88

6-7 septembrie 2009 -=- Trenuri în noapte

7 septembrie 2009 --- Trenuri de noapte pe Magistrala 500

9 minute a staţionat Acceleratul 1653, Bucureşti Nord – Vatra Dornei Băi, în Gara Paşcani… Acest tren a avut în componenţa lui 2 vagoane de dormit şi 11 vagoane compartimentate, din care 2 vagoane de clasa I.

Povestea vieţii mele se leagă de acest tren în seara zilei de 6 septembrie 2009, când am plecat din Gara Bucureşti Nord spre Fălticeni, alături de Ionuţ, camaradul meu FeRoviaR de încredere. Am prins loc în vagonul 3, cu seria 20-55 110-2. Am călătorit foarte bine. Vagonul amintit are în compartiment câte 6 locuri şi ai loc să-ţi întinzi picioarele fără nicio problemă. Prezintă loc de bagaje suficient, iar pentru 60 de lei (30 de lei la preţ redus pentru elevi, studenţi şi pensionari) poţi ajunge din Bucureşti în Suceava cu garanţia unei călătorii în siguranţă.

Am dormit iepureşte în timpul mersului, astfel că am notat timpii de ajungere în staţii ale Acceleratului 1653: plecare Bucureşti Nord: 21:00, Ploieşti Sud: 21:45, Mizil: 22:20, Buzău: 22:55, Râmnicul Sărat: 23:32, Focşani: 00:12, Mărăşeşti: 00:40, Adjud: 01:10, Bacău: 01:51 şi Paşcani: 02:59. Cu excepţia faptului că între Bucureşti Nord şi Ploieşti am circulat fără lumini în compartiment/vagon (această defecţiune s-a remediat când a venit d-nul controlor), trenul a mers impecabil. Nu am avut parte la 1 noaptea de negustori care să anunţe că au cafea şi apă minerală. Într-o staţie a urcat un nevoiaş, însă imediat ce l-au văzut, controlorii l-au dat jos.

Ce nu mi-a plăcut a fost că… am adormit după ce am plecat din staţia Roman şi nu eram treaz când a oprit în Paşcani. Însă Ionuţ m-a atenţionat şi ne-am grăbit să coborâm cu bagajele pe peron. Am dat de un frig îngrozitor şi un întuneric învăluitor. Aceste două inconveniente aveau să se pulverizeze în faţa şuierelor de locomotive şi… în faţa câtorva pijamale şi tricouri îmbrăcate la foc automat.

Revenind la plecarea din Bucureşti… am stat cu Ionuţ la poveşti la geam şi am mâncat pufuleţii puşi cu drag în rucsacul meu de tatăl F., care au prins foarte bine. Ploua şi era frig, însă… ne plăcea aşa. Am avut parte de zgomote provocate de frânele cu saboţi aplicate pe roţile bi-bloc, întâlniri cu alte trenuri şi mult-mult aer care intra în sufletele noastre de pasionaţi FeRoviaRi.


21.30

Pe la 21.38 ne-am întâlnit cu un tren venit tot de prin meleaguri moldoveneşti, şi anume Acceleratul 1622, Timişoara Nord - Braşov - Bucureşti Nord. Locomotiva acestuia rupea vântul cu 120-140 km/h, având farul central, colţarele şi proiectoarele aprinse. Trenul avea să ajungă la Bucureşti Nord la 22:15. Confirmarea că acest tren cu ordin special circulă o am din cele câteva planşe cu mersul trenurilor din Paşcani, Suceava – Burdujeni. Totodată, aş fi curios care este regimul trenurilor cu ordin special. Ce prioritate au ele?

Locomotiva trenului A1622


Unul dintre vagoanele trenului A1622 avea afişaj electronic



21:40

În apropierea staţiei Ploieşti Sud, trenul nostru a traversat câteva meandre de cale-ferată, a trecut pe sub un pod şi a ajuns, în cele din urmă, în staţia Ploieşti Sud. În filmul pe care îl voi posta pe Youtube, veţi putea urmări şi o secvenţă filmată lângă cele trei furnale uriaşe ale PetromV. De asemenea, doresc să menţionez de „flacăra olimpică” ce arde neîncetat lângă Ploieşti. Prima amintire cu această flacără o am în clasa a II-a, când veneam de la Bucureşti la Fălticeni împreună cu mătuşa mea. În timp ce stăteam la geam, m-a atenţionat de existenţa ei şi de atunci o ţin minte. Ziua este greu observabilă, însă noaptea seamănă cu… o pală de soare imposibil de neobservat la orizont.

Petrolul se naşte şi ziua, şi noaptea, încontinuu


Treceam cu trenul pe sub un pod FeRoviaR



După momentul „olimpic”, ne-am retras în compartiment şi am vizionat fotografii şi filmuleţe FeRoviaRe, în limita duratei de viaţă a unei baterii veche de doi ani: 30-40 de minute. Apoi a urmat somn… somn… somn… Deşi nu-mi place să dorm pe tren, am prins locul 65 şi Ionuţ - 66, care sunt situate la geam, astfel că puteam să-mi înec ochii în mrejele nopţii… cu gândul la iubita mea.


03:00

Trezindu-mă la aproape fiecare staţie în care a oprit trenul nostru accelerat, iată că la Paşcani creierul meu nu s-a mai deranjat să mă mai trezească. Dar Ionuţ a fost „Prâslea cel Voinic” care nu a aţipit şi m-a trezit. Am coborât zgribuliţi pe peronul dintre liniile 2 şi 3. Încălziţi de prezenţa trenului şi luminaţi de magia filamentelor de Wolfram şi gazelor de neon din staţia Paşcani, ne-am scos aparatele foto şi am purces la fotografiat ceva ceea ce mulţi ar considera pierdere de timp, nebunie, plictiseală. Aşa cum bine zicea şi Ştefan Stănescu, fiecare are dreptul să fie pasionat de ceva anume în viaţă, iar omeneşte e să respecţi cu ceea ce se ocupă persoana de lângă tine.

Vagonul nr. 3 al trenului A1653, 20-55, în care am călătorit 6 ore...



A doua surpriză în acea dimineaţă a fost momentul întâlnirii cu locomotiva… era chiar 40-0800-9, EA-ul cu care m-am întâlnit şi în ziua examenului de Mecanică, 2 septembrie. Pe atunci ducea, spre Moscova, Internaţionalul Rapid 382, Bulgaria Express. Plecase cu o oră întârziere din Bucureşti Nord şi avea 11 vagoane ruseşti. Revenind în Moldova, aş mai avea de menţionat că locomotiva EA 800 lansa un sunet extraordinar din partea compresorului şi ventilatoarelor. Aş avea totuşi o întrebare pentru cei care citesc aceste rânduri: de ce uşa de pe partea postului de conducere nr. II al locomotivei (nu vorbesc de cea a mecanicului, ci de cea din apropierea postului nr. 1) era deschisă? Eu am presupus că motivul este acela de a avea o ventilaţie mai bună. Aştept răspunsul dvs.

Locomotiva EA 800, regina convoiului de noapte munteano-moldovenesc



Verde pentru direcţia Dolhasca!


Trenul accelerat primeşte revizia la defilare


Acceleratul pleacă din Paşcani la 3:08 în direcţia Vatra Dornei Băi



03:15

Conform Mersului de Tren, la 03:15 este trecută plecarea trenului de persoane P5521, Paşcani – Tîrgu Neamţ. Această submagistrală 517 este în vizorul meu de multă vreme, mai ales că aceasta a fost construită de curând - 1986. Cu bunăvoinţa lui Robert, am mers pe 29 noiembrie 2008 în Tîrgu Neamţ şi am cercetat în amănunt liniile gării de acolo. Revenind în Paşcani, trenul P5521 a plecat la 03:15 cu o locomotivă electrică cu 3 sau 4 vagoane de călători, nu-mi pot aminti exact numărul de vagoane.

Mersul de Tren pentru cele 2 ore petrecute în Paşcani


Personalul Paşcani - Tîrgu Neamţ pleacă de pe linia 1


Un tren în noapte… o lumină plimbătoare neînfricată



03:25

Parcă treziţi din somn, se aud mişcări dinspre sud… era personalul 5501, Paşcani – Suceava Nord. Gara avea să fie „înveselită” de rama electrică Z6100, în care am urcat şi noi ulterior să ne încălzim. În apropierea peronului liniei 1, sunt câteva localuri unde se organizează nunţi şi alte astfel de evenimente. Câţiva nuntaşi de aici aveau să călătorească spre casele lor cu acest tren. Aşadar, pe linia 4 era garat un tren de dimineaţă, care tot scotea sunete asemănătoare compresoarelor de la locomotivele electrice.

Rama electrică de Suceava îşi aşteaptă călătorii



03:35

Conform MT, ne aşteptam să apară şi vagoanele Personalului 6452, Paşcani – Iaşi, cu plecarea la 4.20. Se vedea departe, în noapte, o electrică locomotivă care va trage trenul spre Iaşi. După alte câteva minute, LDH-ul de manevră 80-0363-4 aduce pe linia 5 patru vagoane, 26-26. Două dintre ele erau modernizate.

LDH 363 aduce vagoanele trenului de Iaşi


LDH 363, bestia de noapte din Gara Paşcani



Îmi pare bine că aceste vagoane, care prin Bucureşti (şi nu numai) le vezi pe trenuri de accelerat sau rapid, sunt puse pe trenuri de persoane. Totodată, aş vrea să mai adaug că nu am circulat mai confortabil cu nici un alt tip de vagon decât cu aceste vagoane etajate 26-26 nemodernizate. Câteva avantaje pe care le reprezintă sunt: banchetele moi şi posibilitatea de a deschide geamul la fiecare rând de scaune. Modernizarea lor a constat în modificarea în mari proporţii a interiorului şi a fost efectuată chiar de Remarul Paşcani, o societate de tradiţie care se află la câteva sute de metri de gară.

Personalul de dimineaţă, Paşcani - Iaşi, este garat pe linia 5


LDH-ul manevrant se îndreaptă spre revizia tehnică



03:50

Diferenţa de temperatură dintre zona din interiorul gării şi zona de pe peron era semnificativă, aşa că am încercat, cât am putut, să ne ferim de curenţii reci de aer care se formează de-a lungul căii ferate. Ne-am urcat în rama electrică şi ne-am încălzit sufletele şi minţile. Plimbându-ne prin ramă, am observat afişe cu Orient Express. Sunt foarte interesante, prezintă mersul de tren de pe atunci, precum şi diferite ipostaze în diferitele gări unde oprea celebrul tren. Bănuiesc că aceste tablouri înrămate frumos a fost ideea celor de la Remarul 16 Februarie Cluj-Napoca, idee care este de apreciat.

La Gare de Choumla, un punct prin care trecea Orient Express-ul


Tabelul datelor de călătorie pentru Orient Express



04:10

Ne întoarcem din sfera luxului de Orient Express şi spunem despre Personalul de Iaşi garat pe linia 5 că avea să fie tras de locomotiva electrică 41-0655-5.

Tracţiune electrica pe ruta Paşcani – Iaşi, EA1-655



04:15

Semaforul corespunzător liniei 4 arăta verde, aşa că şeful de tren a fluierat şi rama electrică a plecat către destinaţia Suceava Nord. Cinci minute mai târziu, ieşeanul P6452 pleacă şi el. În vagoanele modernizate, luminile erau aprinse, numărul de călători fiind destul de mic (câteva zeci de persoane). Dar bănuiesc că mulţi locuitori de prin zonele apropiate Iaşilor doresc să ajungă dimineaţa devreme (5:45) în târg pentru treburi. Deci cred că atunci când ajunge în Iaşi, coboară mai mulţi călători.

Personalul de Suceava Nord pleacă de pe linia 4


Personalul de Iaşi cu vagoane modernizate pleacă din Paşcani la ora stabilită



04:30

Din păcate, între 4:20 şi 5:05, ora la care avea să ajungă Personalul 5531 Iaşi-Fălticeni, nu mai erau trenuri înscrise pe tabela mersului. Însă trenurile care pleacau de dimineaţă în diferite direcţii trebuiau garate corespunzător. Astfel că LDH-ul intră în gară pe linia 5 cu 9 vagoane de persoane, dintre care 6 sunt lăsate acolo, iar celelalte 3 sunt aduse pe linia 1. De la linia 5 va pleca în direcţia Suceava Nord Personalul P5503 la 05:32, iar de la linia 1 va pleca spre Adjud la 5:13 P542 cu cele două vagoane etajate împreună cu cel de clasa I cu un singur nivel.

Câteva vagoane din Personalul P5503, Paşcani - Suceava Nord


Omul dimineţii, LDH 363, aduce pe linia 1 vagoanele Personalului de Adjud



05:00

Numărul de personal CFR din Gara Paşcani creştea direct proporţional cu trecerea timpului, dat fiind că trenurile dimineţii aveau să apară, iar nevoia de revizori tehnice creşte şi ea. Numai în intervalul orar 05-07, prin gară trec, de luni până vineri, 13 trenuri. Pregătit să urc cu bagajele în Săgeata Albastră că avea să mă ducă acasă, am fost totuşi până la capătul peronului să fotografiez trenurile dimineţii.

Trenul de Adjud va pleca din Paşcani la 5 şi 13 minute


Trenul de Suceava îşi aşteaptă călătorii să urce în vagoane


O garnitură de P5503 cu şase vagoane 20-47



05:05

Aşa cum scrie şi pe legitimaţia de călătorie, la ora 5:06 soseşte în Paşcani trenul Personal 5531, care ne ia spre casă.

O legitimaţie tristă de călătorie între Bucureşti Nord şi Fălticeni


Personalul Iaşi - Fălticeni intră în Paşcani fără pic de întârziere


Mi-am dorit dintotdeauna să observ activitatea FeRoviaRă din orice gară în timp de noapte. În această dimineaţă de 7 septembrie, am închis în obturatorul minţii mele două ore de întuneric şi de lumină, de linişte şi zgomot de saboţi dubli de frână, de frig îngrozitor şi emoţii electrizante. Mulţumesc pentru atenţia acordată citirii acestei povestiri FeRoviaRe şi vă mai invit şi altă dată! Călătoriţi cu trenul oridecâteori aveţi ocazia!

Videoclipul dedicat acestei povestiri îl găsiţi aici: http://www.youtube.com/watch?v=Jp37tZtn07k .
cristi CFR

Bravo mishu , frumos reportaj  
G-Mean

faptul ca tatal meu este operator la Regulatorul de Circulatie din Suceava mi'a dat sansa sa observ activitatile feroviare nocturne din Suceava!
si avand in vedere ca toata noaptea am stat in fata calclulatorului tragand pe grafic liniile trenurilor astfel reprezentate a fost interesant!
dar noptea nu rezerva asa multe surprize! depinde si de ziua de lucru
toate bune!
paall

O mica precizare : A 11652 nu circula pe relatia Vatra.Dornei-Bucuresti.Nord cum ai scris la prima poza ci , circula pe ruta Suceava-Bucresti.Nord si doar in timpul vacantei de iarna sau vacantei de Paste. Trenul cu care te-ai intalnit la 21:38 trebuia sa fie 1622 Timisoara-Brasov-Bucuresti.Nord  intarziat , el fiind singurul tren care trece in intervalul 20:00 - 23:00 cu un singur vagon cu afisaj.

In rest totul e ok.

Apropo de mersul cu trenul noaptea :

In aceasta noapte plec la Adjud si maine seara ma intorc.
mishu88

paall wrote:
Trenul cu care te-ai intalnit la 21:38 trebuia sa fie 1622 Timisoara-Brasov-Bucuresti.Nord  intarziat , el fiind singurul tren care trece in intervalul 20:00 - 23:00 cu un singur vagon cu afisaj.


Am înţeles. Am corectat.   Nu am ştiut că circulă doar între anumite perioade. Mă bucur că ai citi reportajul!  

Drum bun! Ai să prinzi multe "artificii"!
dan tm

Bucuresti -Brasov -Timisoara circula??
paall

Mishu88 mai trebuie sa corectezi si la prima poza : Locomotiva trenului 11652 Suceava-Bucuresti.Nord

Dan_tm : A circulat 1621 Buc-Brasov-Sibiu-Timisoara pana prin vara cabd s-a rupt podul si s-a deviat ca A 12621 Buc.Nord-Brasov-Sighisoara-Deva-Timisoara si pana la 13 decembrie la noul mers. In prezent 1621 circula Buc-Bv-Sighisoara-Sibiu si din Sibiu legatura la cateva minute cu Desiro 1813 Sibiu-Vintu-Timisoara. Tot in MT 2009-2010 e tiparit acelasi tren ca 11621 Buc-Bv-Sibiu-Vintu-Timisoara in cazul deshiderii circulatiei pe sectia 200 in zona podului avariat de la Carta.

Nu am mai plecat aseara , am preferat sa plec in seara asta cand am ce vedea , o multime de trenuri de rang ( A , R , IC ) pana la Adjud si returul va fi maine dupa-amiaza cel mai probabil cu A 11652 Suceava-Bucresti.Nord sau Ic 554 Suceava-Bucuresti.

       Forumul Vehiculelor Forum Index -> Calatorii si Reportaje
Page 1 of 1
Create your own free forum | Buy a domain to use with your forum
SITE-UL FORUMULUI VEHICULELOR