Forumul Vehiculelor Forum Index Forumul Vehiculelor
Forumul pasionatilor de trenuri, de masini si de alte vehicule!
 
FAQFAQ  SearchSearch   MemberlistMemberlist  UsergroupsUsergroups  Join! (free) Join! (free)  
ProfileProfile  Log in to check your private messagesLog in to check your private messages  Log inLog in 

M300: 17 trenuri in 100 de minute la Ploiesti Vest [2008]

 
Post new topic   Reply to topic    Forumul Vehiculelor Forum Index -> Calatorii si Reportaje
View previous topic :: View next topic  
Author Message
Please Register and Login to this forum to stop seeing this advertising.






Posted:     Post subject:

Back to top
mishu88
FV Moderator


Joined: 17 Mar 2008
Posts: 1585


Location: Falticeni, jud. Suceava

PostPosted: Sun Sep 02, 2012 6:41 pm    Post subject: M300: 17 trenuri in 100 de minute la Ploiesti Vest [2008]  Reply with quote

17 trenuri în 100 de minute la Ploiești Vest
2 octombrie 2008 -=- M300: Activitate FeRoviaRă Ploiești Vest

Ploiești Vest este o gară importantă de pe Magistrala 300, cea de-a doua ca mărime din Ploiești (după Ploiești Sud și înainte de Ploiești Nord) și deservește calea ferată către Brașov și mai departe spre Vestul României. Toate cele 5 linii sunt folosite la capacitate maximă, acestea primind trenuri de marfă și de călători.

Totodată, la nici un kilometru de stație se desparte linia secundară 302 care leagă localitățile Târgoviște și Pietroșița de Ploiești, în timp ce la kilometrul 66 pe M300 se desparte linia 306 care duce spre Slănic. Un reportaj pe linia de 34 de kilometri între Buda – Slănic puteți urmări aici.





17:10

Așadar, plecat de la București la ora 15:40 și sosit în Ploiești Vest la câteva minute peste ora 17, am decis alături de Ștefan și Ionuț să ”acaparăm” capul Y al stației și să așteptăm de aici trenurile anului 2008…

EA1-810 pleacă cu Personalul 3007 către Brașov


Din Ploiești Vest, verde spre Buda, Comarnic, Predeal, Brașov



După ce trenul București Basarab – Brașov pleca din stația Ploiești Vest, nu durează mult și perechea sa, trenul Personal 3006, Brașov – București Basarab, sosea în gară. Dar înainte de această sosire, trenul de Târgoviște pleca tras de LDH125, 80-0133-1, cu un cuplu etajat și un vagon clasă în coadă.

Trenul Personal 3335, Ploiești Sud – Târgoviște


80-0133-1 la tracțiunea unui cuplu etajat și a unui vagon clasă


Trenul merge mai departe pe linia 302 către Târgoviște


Trenul Personal 3006, Brașov – București Basarab, intra în Gară pe linia 3



17:20

Semnalul de ieșire din gară indica verde, semn că un tren urma să plece. Era chiar Internaționalul 346 de Viena, la tracțiune cu prima locomotivă ”delfinizată”, 477-773-2.

Un verde strălucitor pentru un Tren de rang Internațional


Prima locomotivă modernizată de Softronic în schemă ”Delfin”, 773, demara din Gara Ploiești Vest cu Trenul Internațional 346 Viena


Magistrala 300 și Trenul Internațional de Viena



17:30

Am fost plăcut surprinși când am văzut un mărfar scurt tras de un LDH125 cu vagoane Habis, Gbs și un Z din stația Ploiești Crâng.

Locomotiva diesel-hidraulică 81-0183-4 venind cu un tren de la Ploiești Crâng


Câteva vagoane de marfă manevrate de un LDH pentru Ploiești Triaj



Câteva minute mai târziu avea să treacă un mărfar (în adevăratul sens al cuvântului ”mărfar”) cu 3 locomotive, dintre care una intercalată și una împingătoare. Aparținea de CFR Marfă și avea în componența sa vagoane Fals, probabil că se întorcea din Portul Constanța.

40-0737-1 de la CFR Marfă într-un tren cu Falsuri


Mărfarul cu vagoane Fals către Brașov


Locomotiva electrică intercalată în trenul mărfar cu Falsuri


A treia locomotivă împingea cu spor trenul mărfar



17:40

A urmat o scurtă pauză de 20 de minute în care ne-am jucat cu câinii de prin zonă și urmăream atenți semnalele luminoase, dar și siluetele mașinilor sau ale locomotivelor care aveau să apară în raza obiectivelor noastre de aparate de fotografiat.

Trecere la nivel cu calea ferată


Semnale luminoase de ieșire din stația Ploiești Vest


Un autobuz articulat


În așteptarea trenurilor, apar... câinii. Și cum spune melodia „Să iubim și câinii vagabonți”, da, dar nu și pe cei care ne mușcă!



17:50

Locomotiva electrică 40-1006-2, un vehicul motor care a aparținut de Căile Ferate din Serbia și cumpărate de GFR. Aceste locomotive se identifică cu farurile centrale ”supraetajate” și postul de conducere ICOL pe partea stângă.

În zare se vedea un mărfar GFR cu cisterne


Locomotiva electrică 40-1006-2 la capul mărfarului GFR


Cisterne închiriate de la VTG în componența trenului GFR


Un pasionat feroviar la datorie!



Nu trec nici 2 minute că din direcția București sau Ploiești Sud apare un mărfar Unifertrans cu locomotiva 060-EA-089 ca locomotivă de tracțiune și LDE 60-0041-8 ca locomotivă împingătoare. Vagoanele din componența trenului erau de tip Zas.

Locomotiva electrică 060-EA-089 a Unifertransului cu Zas-uri către Brașov


Vagoane Zas


Locomotiva LDE 60-0041-8 ca împingătoare la trenul Unifertrans


Și s-a dus!



18:00

După patru trenuri de marfă fotografiate, iată că de pe linia 302 sosea în Ploiești Vest un Personal format dintr-un cuplu etajat TE tractat de locomotiva diesel-electrică 60-0733-0.

Trenul Personal 3336 Târgoviște – Ploiești Sud




60-0733-0 care tracta Personalul de Târgoviște intra în Ploiești Vest



18:10

În pofida semnalelor acustice și luminoase de la trecerile la nivel cu calea ferată, dar și a claxoanelor mecanicului de locomotivă, acești oameni se jucau, la propriu, cu focul. Mărfarul cu pricina era de la CFR Marfă și transporta vagoane de diverse tipuri. Avea și locomotivă împingătoare, mai precis 474-006 modernizată la Promat.

Inconștiență la trecerea la nivel cu calea ferată


41-0375-0 cu un mărfar mixt


O cisternă portocalie din cadrul mărfarului CFR


Locomotiva împingătoare a trenului marfar


Și... gata și filmarea asta!!



EA1-402 de la CFR Călători făcea manevre în stația Ploiești Vest pentru a se cupla la Trenul Personal către București Basarab. În același timp, Acceleratul Satu Mare – București Nord intra în viteză cu EA-502 în gară.

41-0402-2 ieșind din Depoul Ploiești și îndreptându-se către Trenul Personal de Basarab


40-0502-1 arondată Trenului Accelerat 1747/1746, Satu Mare – București Nord


Compunere aproape omogenă a Trenului de Satu Mare


EA1-402 se manevrează la tren



18:20

Trenul Rapid 732/733, Câmpina – Galați, compus din câteva vagoane etajate avea la tracțiune pe EA1-775. Datorită lucrărilor de modernizare de pe Câmpina – Predeal, acest tren, care inițial circula pe ruta Brașov – Galați, a fost limitat pentru Câmpina – Galați.

R732,733 intrând în Ploiești Vest cu EA1-775



18:30

Ultimele trenuri fotografiate, cam înnegrite de noapte, au fost Acceleratul de Sighetu Marmației, Personalul de Slănic și două mărfare tractate de o electrică, respectivă un diesel de 2100 cp.

060-EA1-196 cu tren de Sighetu Marmației părăsind Ploieștiul


Trenul Personal 3428 Slănic – Ploiești Sud cu LDH 80-0625-6


Locomotiva 060-EA de la CFR Marfă tranzitând gara cu o navetă de Eacs-uri


Containere tractate de un Diesel de la CFR Marfă venit din direcția Târgoviște



18:50

Și, în final, trenul către casă era deja garat pe linia 1, era compus din locomotiva EA1-402 pe care ați văzut-o mai devreme manevrând prin Ploiești Vest și mai multe vagoane albastre de tip clasă.

EA1-402, pregătit să plece către București Basarab cu Personalul 3008



20:30

După o călătorie de o oră și jumătate în cei 58 de kilometri dintre Ploiești Vest și București Basarab, trenul sosea fără întârziere la destinație. În timpul acestei călătorii, am realizat două clipuri scurte cu magistrala 1000 și o oprire scurtă la Chitila unde am văzut o întâlnire de două trenuri grăbite.



Trenul a ajuns regulat în Gara București Basarab



În loc de încheiere, vreau să-i mulțumesc lui Ștefan pentru propunerea de plimbare la Ploiești Vest și lui Ionuț pentru că a acceptat să facem această excursie feroviară. Ne-am simțit cu toții… pasionați FeRoviaRi! Iată, mai jos, de la momentul 22m și 14s, trenurile filmate de Ștefan în acea zi de 2 octombrie 2008, trenuri pe care le-ați urmărit mai sus în fotografii. Toate cele bune!




_________________
Back to top
View user's profile Send private message Send e-mail Visit poster's website Yahoo Messenger
Display posts from previous:   
Post new topic   Reply to topic    Forumul Vehiculelor Forum Index -> Calatorii si Reportaje All times are GMT + 2 Hours
Page 1 of 1

 
Jump to:  
You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot vote in polls in this forum

Card File  Gallery  Forum Archive
Powered by phpBB © 2001, 2002 phpBB Group
Style created by Mirzanet
Create your own free forum | Buy a domain to use with your forum
SITE-UL FORUMULUI VEHICULELOR